
Am vizitat mai multe ansambluri rezidentiale de vile in care esti imbiat cu preturi de 50.000-60.000 de euro, de
garsoniera, nu?, dar “la rosu”. Adica sa mai fie neinchipuit de mult pana sa ai o casa, dupa ce ai platit. Dai banii acestia si nu ai nimic de ei. In acelasi timp, am gasit ansambluri rezidentiale de blocuri care “pacatuiesc” intr-un singur fel – prin vocea administratorilor sai: sunt prezentate la preturi-fantoma. Cred ca au de pierdut mintind, mai ales ca oferta, desi la fata locului, pare OK. Acum depinde si de ce-si doreste viitorul proprietar: o
casa sau tot un
apartament, noi, civilizate.
Imposibilul drum catre garsoniera la preturi mici
La inceputul lunii decembrie, fascinat de un anunt de garsoniere noi la 34.900 de euro, TVA inclusa, dar si locul de parcare in acesti bani, am luat-o la picior spre locul laudat: undeva mai aproape de Bragadiru decat de Bucuresti, desi, in anunt, nimic nu dadea de inteles asa ceva. Cativa apropiati m-au si avertizat: “Nu te duce, e langa puscaria Rahova, n-ai de lucru?”. He-he, era bine daca era la Rahova, ici-colea. N-aveam de lucru, asa ca m-am dus. Am luat tramvaiul 32 pana la capat, cam 25 de minute, conform schemei de pe site-ul ansamblului. Numai ca, odata dat jos din tramvai, mi s-a rupt filmul. Pe site scria la localizare ceva de genul “aproape de capatul tramvaiului 32”.
La 5 minute cu masina sau pe jos?
Nu mi se preciza insa daca trebuie sa te astepte o masina ca sa fii aproape sau sa ai cel putin o bicicleta. Cert este ca am luat-o la picior, am trecut la un moment dat si pe langa mult hulita puscarie Rahova si ma asteptam sa-mi zambeasca zeita Fortuna. Adica sa dea norocul peste mine si sa gasesc Fortuna Residence, ansamblul rezidential cu pricina. Nicio sansa! Am mers mai departe, am iesit din Bucuresti, am mai mers cam o ora si m-am hotarat sa sun la numarul de pe site. Mi-a raspuns Cristina, careia nu am nimic sa-i reprosez decat ca nu s-a tinut de cuvant sa-mi trimita ulterior ce apartamente gata construite sunt disponibile. Mi-a spus fata cat trebuie sa mai merg si sa urmaresc un panou la un drum spre dreapta. L-am gasit. Un panou amarat, de dimensiuni cam 1 m x 1 m, sa nu va inchipuiti ca era vreun banner deasupra drumului. Am apucat acel drum care, amanunt important, aflu ca a fost facut chiar de dezvoltator.
Drum asfaltat pe un singur sens
Ca prima observatie, asfaltarea era finalizata doar pe un sens, pe celalalt sens era primul strat, era oricum mai bine decat pe un drum de tara, fiindca nu erau gropi. De la drumul principal, mi se pare ca oricum trecusem de placuta de intrare in Bragadiru, am mai facut vreo 10 minute de mers alert, fiindca deja eram prea curios sa vad unde ajung. Cristina, pe care am gasit-o intr-un apartament-office, birou de vanzari la parterul unui bloc, m-a trezit la realitate: nu mai exista nicio garsoniera gata la 34.900 de euro!
Iluzii imobiliare pe 2010
Fatidic, intrucat la 4 ianuarie, adica la mai mult de o luna de la mica mea excursie la Bragadiru, pe www.fortunaresidence.ro inca aparea garsoniera-momeala la acest pret. In rest, toate cele bune: apartamente de 2-3 camere pe la 70.000 de euro, in medie, si un ansamblu rezidential in camp care arata destul de bine, recunosc, si se si afla pe aliniament cu Cartierul Latin, de dupa Prelungirea Ghencea, dupa spusele Cristinei, gazda mea din acea vizita imobiliara la Bragadiru. Apartamentele, mari, cu centrala termica proprie... Tu ce preferi: vila fara utilitati sau apartament cu centrala proprie in camp?