Mi-a picat in mana un pliant, la ultimul targ imobiliar de anul acesta. Este greu sa te mai convinga cineva sau ceva, in zilele noastre, ca negru e negru si albul e alb. Dar zic sa mai incerc, din cand in cand. Prin urmare, pun mana pe pliantul cu pricina, lucios si strident colorat, cu suspect de mult rosu, numai bine sa-ti starneasca atentia si sa te nedumireasca. Salaj Rezidential se numeste lucrarea la care facea referire hartia colorata, Salaj fiind o strada din famatul cartier bucurestean Ferentari. Am apucat pliantul cu un soi de curiozitate si va spun imediat de ce. Citesc: garsoniera, 50 mp, 34.500 de euro. Pentru cunoscatori, chilipir curat, daca ar fi adevarat. Fie el si in Ferentari, nu? Pliantul oricum nu-l mai am, va spun la sfarsit ce am facut cu el. Nu a fost bun, ca era lucios.

14 minute pana in camp, din buricul targului

Sa revin. Mai intai am dorit sa verific daca era corecta informatia despre durata trecuta pe pliant, conform careia ajungeai din Piata Unirii pana la locul laudat in 14 minute. Am luat un 117 din Piata Unirii, fiindca, am uitat sa va spun, de o luna am trecut pe transportul mixt – cu Loganu’ pana la metrou. Recunosc, destul de repede simteam ca ma pierd de civilizatie in acel autobuz 117. Au trecut nu 14 minute, cum era trecut pe pliant, ci 18, pana cand cineva imi spune ca e capatul traseului si trebuie sa cobor. Neincrezator, ma uit pe geam si vad, minune!, doua scoli, o generala si un liceu, gard in gard. Imi zic: “Hai ca nu-i asa rea zona, deci se poate. Uite, Marean are grija de scolile astea”. Cobor mai increzator, cu gandul la emanciparea Ferentariului. Rar o tzeapa mai mare: aici, pe langa scoala, mai era cum era, dar, cum tineai drumu’ inainte, ici - gunoaie, colo - gunoaie, namoale care se terminau cu alte namoale. Ferentarii nu se dezmint, taticu’!. Mi-am dat seama ca nu am lopata la mine si nici chibrite sa le dau foc, ca nu fumez. La gunoaie sa le dau foc! Era ora pranzului si niste persoane omenoase, ca sa priceapa cine trebuie micul meu omagiu, nu erau decat lucratoarele RATB, care-mi spuneau ca sigur cautam ceva prin alta parte si m-am ratacit. “Nu, doamna, io-te asa scrie, la 400 de metri de capatul lui 117, mi-a spus mie o fata si parea serioasa!”. “Tz-tz-tz”, imi facea doamna de la birou, cu degetul la gura, care ma mai intreba o data: “Dar ce cautati, totusi?”. “Un cartier rezidential, de case”. “Daca vedeti Dvs ceva rezidential pe aici, sa ma anuntati si pe mine, ca maine ies repejor in pensie pe caz de boala, ca nu mai disting bine”, imi zice cu un licar de speranta doamna de la RATB, care se retrage discret in baraca ei. Aaa, de fapt era o baraca de lux unde isi facea veacul doamna reatebista! Noua-nouta, curata, o instalase de cateva zile firma, imi spusese femeia. Singurul loc, de fapt, cu un aer... rezidential: spatiu, aeroterma, curatenie, masa, scaun. O baraca moderna, in zona parata rezidentiala, unde, conform pliantului cu mult rosu, trebuia sa gasesc si niste case cu garsoniere la etaj. Ce sa va mai spun, sa nu mai mergeti pe la targuri imobiliare? Poate am avut eu ghinion. In sfarsit, am folosit si pliantul, ca gasisem ca prin minune un loc ferit. De acolo am putut urmari harjoneala unor tzanci negrisori, erau 15-20, multa treaba aveau, ca nu se mai opreau din aruncat petarde. Niste insi maturi, scuipand seminte, se mai itzeau la ei, mai mult pentru orgoliul lor de casnici. M-am mai crucit o data, linistit ca nu locuiesc acolo, si am zbughit-o inapoi la 117.

Predat stafeta imobiliara

Eu, unul, nu mai aveam chef de nimic, insa am un amic care aventura mea nu l-a lasat insensibil. El a mers mai departe si a sunat la dezvoltator. Acesta, pai nu?, avea firma in zona de zona, intre Piata Unirii si Piata Alba Iulia. Amicul reuseste sa si vorbeasca la telefon cu Teodor M., patronul, care l-a si dus cu masina lui pe un camp, unde a inceput sa-i explice extinderea sectorului 5. Din masina, Ferentariul nu se arata in toata “splendoarea” lui, asa ca amicul meu a avut de pierdut, din acest punct de vedere. “Pe scurt, aici este tot Bucuresti, iar pana la Piata Unirii faceti 14 minute”, zicea Teodor in mijlocul unui camp pe care erau patru case din caramida, ridicate putin mai sus de primul etaj. “18 minute”, incerca amicul sa-l corecteze cu informatia de la mine. “Cu autobuzul 18 minute, noi am facut 14 minute”. Mda, foarte posibil. Noua mea uluiala, dupa ce mi-a povestit amicul, a fost ca uite, se poate, in 14 minute poti fi afara din Bucuresti, in plin camp, plecand de la Piata Unirii. Dar fata aia care parea serioasa, de la targ, imi spusese ca o casa demo va fi gata in 12 zile. Parca mai conteaza! 14 minute de Piata Unirii si asta e tot.

Explicatie foto: Se ridica prima casa in Salaj Rezidential, cu doua garsoniere la etaj